Peste tot pe internet gasiti tot felul de site-uri care propun idei de afaceri. Majoritatea nu sunt probate de ei sau macar de cineva pe care ei il cunosc. Ar fi cam imposibil sa probeze toate chestiile alea pe care le scriu ei acolo, pentru ca unele dintre ele nici macar scrise nu arata promitator. Daca ne mai gandim si la a pune in practica deja lucrurile devin mult prea complicate si intr-un final realizam ca idei de afaceri care sa te ajute intr-o anumita masura, nu gasesti pe internet. Nimeni nu este atat de prost incat sa iti vanda gratis un pont sau chiar si cu bani, pentru ca ar insemna sa isi creeze singur concurenta. Cine ar vrea asta?

Ieri m-am intalnit cu un vechi prieten, pe care din cauza circumstantelor nu il mai vazusem de foarte mult timp. Faptul ca nici mie nici lui nu ne place sa facem nimic, ne intareste foarte mult prietenia. Si cand zic nimic, chiar vorbesc serios. Suntem doi intre cei mai mari “pierd timpul aiurea” pe care ii poate cunoaste cineva. Iar cand vine vorba de munca deja ne ia cu dureri de cap pe amandoi. Asta nu ne-a impiedicat ieri sa vorbim jumatate de ora despre munca. Nu am putut vorbi mai mult pentru ca in privirile noastre se vedea ca eram depasiti de subiect si riscam sa ne pocneasca cate o vena. Cine isi doreste un cerebel avariat?

Cum in trecut noi doi am mai colaborat la anumite proiecte, omul mi-a propus niste idei de afaceri. In mare parte toate interesante si cu perspectiva. Problema a aparut atunci cand amandoi am realizat ca trebuie sa muncim mai mult decat am facut-o vreodata. Asa ca ne-am gandit impreuna la o noua idee si am luat in calcul toti factorii negativi, pentru ca cei pozitivi nu conteaza in situatia noastra.

Lucrurile stau cam asa:
Cum este iarna si iarna afacerile nu sunt chiar atat de promitatoare, trebuie sa asteptam pana la primavara. La primavara, dupa sarbatori, dupa atata frig avem nevoie de ceva timp pentru a ne recupera. Recuperarea ar tine undeva pana la inceputul verii. Pai, vara vine sezonul de plaja si trebuie sa ne luam o vacanta ca toti oamenii. Dupa vacanta esti obosit, nu ai chef de nimic, eventual trebuie sa plecam intr-o vacanta de recuperare dupa prima vacanta, tot la mare ca doar este vara. In concluzie iarna nu se poate, primavara nici atat iar vara iese complet din calcul. Nu ne ramane decat toamna, doar ca nici atunci nu se cam poate pentru ca incep facultatile si ma gandeam sa ma inscriu iar la o facultate. Scoala multa nu strica niciodata. Din experienta stiu ca scoala nu se intelege cu munca, ocupa prea mult timp.

Deci concluzia ar fi simpla, inca 4 ani de frecat menta si poate dupa mai vedem. Am mai realizat ieri ca 2013 nu este un an bun pentru o noua afacere. Cel putin pentru mine si prietenul meu pentru ca am descoperit reteta perfecta de a fugi de munca. Tot ce conteaza este sa mergi pe premiza:”Mai bine ingrasat de bere, decat cocosat de munca.” Atentie la partea cu ingrasatul pentru ca multi o iau in serios.

Idei de afaceri pentru cei interesati pot oferi gratis. Una ar fi energia alternativa pentru ca este viitorul. Un search pe google si sigur o sa gasesti multe chestii legate de asta. In cazul in care va decideti sa faceti asta sa imi dati un telefon pentru ca de doua zile imi tot pica lumina din ora in ora si incompetenta de la relatii cu clientii mai are putin si ma convinge ca sunt nebun. Ca totul se intampla in capul meu, pentru ca la ea totul pare normal, nu are nici un beculet rosu aprins care sa indice ca este o eventuala defectiune.

Daca nu va grabiti o sa ma duc sa fur niste lumanari de la biserica pentru ca nu se mai poate.