Category Archives: Cotidianisme

Cum se fac followeri pe Twitter

twitterdownNu e greu. Trebuie doar să ai imaginație și să nu-ți pese prea mult de moralitate. Să luăm un exemplu concret: sunt milioane de oameni care așteaptă ceva. Le propui o mocangeală și gata. Este la fel ca la discursurile politicienilor înainte de campania electorală.

Probabil că ați ridicat o sprânceană încercând să vă dați seama despre ce vorbesc. Ei bine, este vorba despre Biserica Catolică (scuzați cacofonia) care a anunțat că followerii contului de Twitter ai Papei primesc iertarea păcatelor. După ce ani de-a rândul biserica a fost hulită pentru vânzarea de indulgențe iată ca acestă practică reapare.

În aceste condițiile mă întreb: un retweet al mesajului îmi iartă mai multe păcate decât simplul follow?

O posibilă continuare a acestei campanii este crearea unui cont de Facebook pentru Papă și inevitabila iertare a păcatelor în schimbul unui Like.

Mos Craciun nu discrimineaza

Sunt un roman care traieste de 5 ani in Italia. Nu a trecut o ora de cand am simtit pe pielea mea ce inseamna sa fii discriminat. Am fost oprit de Politia Rutiera, italiana, si cum au vazut ca sunt roman au inceput sa imi rascoleasca prin masina in cautarea a ceva, orice pentru a imi face rau, mi-au pus 1000 de intrebari iar la sfarsit a urmat afirmatia: “Esti roman, imposibil sa nu faci tu ceva ilegal, o sa te prindem noi.” Intr-un final s-au legat de o factura, vroiau sa le explic de unde am avut eu bani ca sa cumpar chestia aia.

Pentru ca lucrurile cand merg prost, chiar merg prost. Fiind foarte nervos am cam exagerat cu acceleratia si am depasit 3-4 masini care mergeau prea incet. Surpriza! Mergeau incet pentru ca in fata lor era o masina de garda. Carabinieri de data asta. Bineinteles ca inca era nervos, si le-am explicat idiotilor ca nu era linie continua si ca nu au trecut 10 minute de cand am fost oprit. Plus ca nu au nici o dovada ca eu mergeam cu 100 unde era limita de 90, iar ei facusera coloana de masini pentru ca mergeau cu 50. Daca au girofar deasupra asta nu inseamna ca nu pot fi depasiti.

Intr-un final si astia m-au lasat sa plec. Unul dintre ei era un bosorog chel, fara dinti in gura, cu o fata de comunist. Nu s-a putut abtine si a zis: “Rumeno di merda.“, adica “Roman de cacat.” Nici eu nu m-am putut abtine si i-am zis cateva chestii dulci, doar ca le-am zis in romana. Curiosul m-a intrebat ce am zis si i-am raspuns: “Esti de treaba” iar la final am adaugat: “Boule!” in romana.

Toata chestia asta cu discriminarea si rasismul este o adevarata problema, nu doar in Romania ci peste tot in lumea asta. Problema cea mai mare este ca “omul este cel mai prost animal.“, nu prea ai ce sa faci.

Romanul este plangacios

Da, romanul este plangacios. Pe lângă celelalte calităţi lipsa, romanul ştie să scoată în evidenţă orice calitate a lui. Nu o să auzi niciodată “Da frate, este bine tare“, iar dacă auzi asta să ştii că ai întâlnit unul dintre cei mai mari mincinoşi. Noi ştim cel mai bine să ne dăm răniţi indiferent de situaţie. Nu este vina noastră, chestia asta o învăţăm de la şcoală, chiar şi înainte de şcoală. Îmi aduc aminte că ai mei, părinţii, indiferent de situaţie se plângeau de bani, din punctul lor de vedere eram cei mai săraci oameni de pe pământ. Ca orice familie săracă ne duceam de 3-4 ori pe an în vacanţă, la mare, la munte sau pe la vecinii noştri bulgari, nu de alta, dar dacă tot ne sunt vecini de ce să nu îi vizităm, până la urma orice sărac îşi permite o vacanţă în Bulgaria.

La şcoală în primii ani de istorie ne învaţă că eram vai de capul nostru, ne atacau turcii toată ziua, când nu aveau ce face ne făceau câte o vizită. Era vai de paloşu nostru, chiar dacă eram viteji, le ţineam piept, de fiecare dată când ne atacau noi ieşeam învingători iar ei plecau ciufuliţi, dar tot noi eram cei care le plăteam tribut. A rămas bătut în cuie, am fost şi suntem vai de capul nostru, de la mamut la Ferrari noi am dus-o rău. Cu mentalitatea asta am rămas în continuare, este marca înregistrată.

Zilele trecute mă sună un văr din România să îmi pune aceeaşi întrebare pe care mi-o pune de fiecare dată în ultimii 5 ani de când nu am mai ajuns pe acasă “Când vii?“. Întrebarea asta a luat locul demodatului “Salut“. Din vorbă în vorbă şi din lipsă de altceva m-am gândit să îl întreb cum o mai duce, chiar dacă ştiam ce urmează, am preferat să întreb, încercam să îndrept discuţia spre o inutilitate completă. “Rău tare, sărăcie mare în România…“. Chesti asta nu o aud doar de la el, o aud de la absolut toţi romanii cu care vorbesc. Bineînţeles că după chestia cu sărăcia a urmat partea în care mi-a explicat că a terminat apartamentul de renovat şi că şi-a schimbat maşina, bineînţeles că doar ce ajunsese acasă din club şi era puţin cam ameţit, asta din punctul lui de vedere pentru că realitatea spunea că era beat pulă. Da, este greu în România, sărăcie mare, se trăieşte după o zi pe alta.

Acum sunt în dubii, romanul este plangacios sau mincinos şi încearcă să mă ţină pe mine cât mai departe de România. Teoria este simplă, cu cât suntem mai puţini cu atât este mai mult pentru noi.

Vorbitul in dodii

Cum ar putea fi numit momentul ăsta? Un moment de colaps, mintal bineînţeles sau poate lipsa motivaţiei, aşa zisa durere în organele genitale, sau poate un moment de pauză inexplicabil, ceva de genul “nu îmi pune întrebarea asta pentru că mă irită“. Vorbitul in dodii este o calitate. Adică nu oricine poate spune o tâmpenie şi să fie ascultat de toată lumea, în cazul ăsta citită. Bine, în îngânfarea mea am spus toată lumea, ar fi inposibil, nu toţi au calculator, dar numerele sunt decente. Acum nu ştiu de ce, dar trăiesc cu impresia că măcar o persoană mi-a simţit lipsa. Nu o să apelez la melancolie, ar fi o idioţenie prea mare până şi pentru mine.

Chiar dacă sunt două chestii diferite, ele au acelaşi efect, pentru mine. Atunci când scriu aici este ca şi cum aş vorbi într-o pungă şi aş pune-o undeva unde toată lumea are acces, o ia, ascultă ce este şi ea şi o lăsa acolo, vine altcineva şi repetă manevra. Ca să nu fie făcută poştă, să spunem că sunt mai multe pungi, fiecare cu punga lui, totuşi nu ar fi igienic să o dăm din mână în mână. Motivul pentru care cineva ar lua o pungă şi ar asculta ce a zis cineva în ea, eu nu îl ştiu, tot ce contează este că lumea o face, motivele nu cred că mai contează. Este exact ca atunci când cineva te întreabă de ce i-ai cumpărat un cadou surpriză. De ce ar conta? Dacă este o plăcere reciprocă, nu mai contează nimic. Eu o fac pentru că îmi place, tu o faci pentru că îţi place sau din orice alt motiv, pentru mine nu contează, atâta timp cât o faci.

Aia de mai sus era prima chestie. A doua chestie asemănătoare, cu acelaşi rezultat, adică plăcere. Excluzând lucrurile fireşti, mă limitez doar la vorbitul in dodii, care pentru mine este o plăcere. Ştiţi momentul ăla când te trezeşti între câţiva oameni beţi şi câţiva oameni drogaţi sau în unele cazuri drogaţi+beţi, iar tu eşti singura persoană perfect normală? Nu cred că îl ştiţi, anturajul nu îţi permite asta sau chestia aia cu “eu să fiu mai prost?“. Între oamenii ăştia sub imfluenta substanţelor, chestii mărunte, alcool şi plante, eu mereu sunt persoana care nu se mai intregreaza de mulţi ani, adică ăla care sparge petrecerea. Nu o sparg că nu am nici o şansă, practic mă exclud dar sunt prezent. Ştiu, cam antisocial. În momentele alea, orice tâmpenie este comică, chiar şi pentru neconsumator este comică. Nu mai contează dacă ai consumat ceva sau nu, toată lumea este pe val, totul este ok, excluzând persoană care în timp ce toţi râd, cu o mare marjă de întârziere spune “Lol“. Se distrează şi el doar că uită să râdă sau procesează mai greu. De ce o persoană care a renunţat la vicii mai sta într-un grup pe care vicul l-a adunat? Contează motivul? Nu. Contează doar efectul. Cum spuneam nu contează scopul său mijlocul atunci când rezultatul îţi oferă plăcere.

Ideea este simplă. Chiar nu am avut timp zilele astea. Mi-a fost greu să iau pauză de la vorbitul in dodii. Totuşi vacanţa nu a fost lungă.
“Bah” şi idei sunt multe.
Ai uitat de silă adică line pe la moldoveni.

Poze profesionale

Este greu să fii cool sau în pas cu lumea. Dacă nu ai poze profesionale pe facebook, eşti un loser, pactic trăieşti degeaba. S-a dus era pozelor din baie, asta acum este pentru pitzipoancele şi cocalarii neevoluaţi, un fel de ţăran al orăşenilor. Ştiţi oamenii ăia care poartă o pereche de blugi timp de 8 ani, dar au Iphone în buzunar? Ăia sunt oameni cool. Nu contează că i s-au ros pantalonii între picioare şi are coiele bine ventilate, contează că atunci când primeşte mesaj de la Yubi4 să îl primească pe un telefon mai deştept ca el. Eu am o părere foarte bună despre persoanele astea, dacă se străduiesc puţin au şanse să ajungă la fel de deştepţi ca pula mea. Nu este o jignire, ei ar trebui să se simtă flataţi.

Ca să vă explic puţin cum stau treburile. Practic ele sunt viitorul, persoanele alea care şi-au făcut abonament la Bac pe 10 ani. După 10 ani nu mai contează, oricum sunt alte alternative, peste, curvă sau în cârcă idioţilor de i-au fătat. Ca să atingi ultimul nivel, ai nevoie de un idiot cu aparat foto care se crede fotograf, genul ăla de talent văzut doar de el şi de mă-sa care i-a cumpărat aparatul. Poate nu aţi văzut dar toţi au acum aparate profesionale, toţi puţoii ăia cu frezele alea ciudate şi 24 cercei plus unul în limbă. Nici chestia cu cercelul în limbă nu prea o înţeleg. Pentru ce sunt cerceii în limbă? Ca să dai senzaţii când bagi botul, alt rost nu văd cerceilor în limbă. Nu am nici o problemă cu asta, problema este că ei au văzut-o doar în filme porno. Adevărul este că trebuie să fii pregătit întotdeauna, mai bine să ai.

Îl iei pe fotograful tău personal, adică puţoiu cu aparat foto, bineînţeles low cost mai mult non cost, îl duci într-un loc adecvat. Alegerea locului este foarte simplă, nu trebuie să iei în calcul nimic, cam toate locurile sunt perfecte, tocmai de asta este fotograf că ştie să facă orice loc să arate bine. Te întinzi pe jos şi aştepţi să fii imortalizat. Imediat cum a făcut poza trebuie să o pui pe Facebook. Cu Iphone-ul, evident. Când ajungi acasă ai peste 1000 like-uri. Nu contează de la cine, contează că le ai, eşti un fel de mini-vedeta. Ce îţi poţi dori mai mult de la viaţă?

Pe copila asta de 15-16 ani o am eu în lista mea de Facebook. Nu ştiu cum s-a strecurat printre cei 100 de prieteni, în general am doar cunoscuţi. Acum pot spune că o cunosc şi pe ea. Zice că este măritată, dar cel mai important, este atât de proastă încât s-a aşezat fix lângă locul unde s-a căcat cineva mai devreme. Care sunt şansele ca să nu fie locul unde s-a căcat cineva, când este o pată maro la 10 centimetri de un loc ud? Nu contează asta, contează că are poze profesionale. Nu prea sunt ele poze profesionale, se poate mai bine, dar totuşi are perspectivă.

Cred că sunt cam încuiat la minte, oare am îmbătrânit?

Ascultarea telefoanelor

Ce ştiţi despre ascultarea telefoanelor? Multe, normal, doar există internet. Prostii doar prostii, asta găseşti peste tot. Numai tâmpenii, spuse de nişte oameni tâmpiţi şi crezute de gloată de oameni. Fără pic de logică şi creduli pun botul la tot felul de tâmpenii. Ştiţi vorba aia: “Decât să te uiţi în gura lor, mai bine te uiţi în cur la mine”? Singura problemă este că fundul meu nu face parte din categoria:”Admiraţi că este gratis.”

Astăzi de la ora 16, când m-am trezit forţat de alarmă de la telefon. Să îmi bag, cât de mult urăsc alarmă la telefon. Din două motive. Primul, normal, este pentru că mă trezeşte din somn şi al doilea este melodia în sine, Laurent Wolf – No stress. Melodia asta mă trezeşte pe mine, doar când vreau. Este ceva strategic, lucrez la propriul meu psihic. “I don’t wanna work today” – eu chiar nu muncesc, ceea ce mă face să mă trezesc fericit.

Cum spuneam, m-am trezit la ora 4 auzind “I don’t wanna work today”. Este ora când vine lumea de la muncă. Iau telefonul în mână şi sun pe “Cap de ştiuca”, este mai mult “Cap de pulă”, dar am zis să mă cenzurez. Nu îmi răspunde, îmi închide. Am zis “Bine, o fi încă la muncă.” Mai fac eu ce mai fac, respectând ritualul meu matinal şi sun din nou. La fel, îmi închide. M-au luat dracii, nu pentru că este el un om important, pentru că stabilisem că astăzi la ora 5, avem de făcut ceva important. Plin de draci, am început să sun continuu. Eu sunam, el închidea, şi tot aşa cam de 5-6 ori. Într-un final îmi răspunde.

El: Ba, nu pot să vorbesc la telefon.
Eu: De ce?
El: Aud voci în difuzor.
Eu: Păi normal că auzi voci, ce ai vrea să auzi?
El: Le auzi şi tu?
Eu: Da mă boule, te aud pe tine.
EL: Nu mă. Îmi ascultă cineva telefonul. Nu mai vorbim la telefon de acum.
Eu: Ba boule, vocile sunt în capul tău. De ce să nu vorbesc la telefon? Am omorât pe cineva, avem de ascuns vreun cadavru? Zi dracu să te ia dacă ne găsim la ora 5…. Etc.

M-am găsit cu boul, care a insistat cu prostia asta cu ascultatul telefoanelor. Problema cea mai mare a mea este că el munceşte pe şantier. Cine dracu ar vrea să îi asculte telefonul lu’ ăsta? Ce legătură am eu cu toate astea? Eu nu vroiam decât să mă găsesc cu el, să îl duc acasă la cineva care are nevoie de nişte reparaţii prin casă. Practic un prieten de al meu, are nevoie de cineva care să îi zugrăvească casă, iar eu îl luam pe zidarul criminal, pe care din păcate îl cunosc şi îl duceam acasă la prietenul meu. Atâta tot. El nu este decât unul care munceşte pe şantier şi abia aşteaptă salariul ca să stea beat 4 zile în cârciumă. De ce au toţi proştii net? Când eşti prost şi ai net, şi mai ales ştii să citeşti eşti la un pas de autoexterminare.

Deci, cam aşa stau lucrurile cu ascultarea telefoanelor:

1. Dacă ai telefonul ascultat nu se aud voci în telefon sau orice altceva. Abosolut nimic nu se aude, totul este normal. Totul este în capul tău, eventual ai un căcat de telefon sau anumiţi factori bruiază semnalul. NU EŞTI ASCULTAT DE FBI, SRI sau KGB. Nici măcar Poliţia Comunitară nu te ascultă.
2. Telefoanele nu se ascultă “live” decât în cazuri extreme, undeva la nivel de securitate naţională.
3. În toate cazurile (mai puţin cele de la punctul 2) se scot stenograme, luate după IMEI-ul telefonului sau deţinătorul cartelei. Adică nişte înregistrări a convorbirilor. Pentru cei care nu ştiau, operatorii telefonici sunt obligaţi să înregistreze toate convorbirile, ele fiind păstrate între 6 şi 12 luni. Iar când un procuror cere convorbirile, cu mandat şi toate căcaturile alea birocratice, operatorul telefonic i le pune la dispoziţie.
4. Dacă eşti un pârlit de muncitor pe şantier care a furat din super-market un pachet de gume, nu cheltuie statul bani cu aparatura, cu specialişti şi alte drăcii de genul pentru a te asculta “live” pe tine şi nici nu îi interesează dacă tu văruieşti un apartament la negru.

Tocmai mi-am dat seama că eu cunosc cei mai prosti oameni. O să fac un top curând.
Este trist, am cele mai proaste cunoştinţe.

Bah! Esti tampit?

Chestia asta de aici a fost vândută cu 45 milioane de dolari. Bah! Esti tampit? Pe bune acum, cât de tâmpit să fii să plăteşti atâţia bani pe hidoşenia asta? Am înţeles că vorbim despre un Picasso, dar totuşi nu observă nimeni că tabloul ăsta este mediocru. Cum poţi spune că este un portret? Care este diferenţa dintre tabloul ăsta şi tabloul desenat de Mr Bean?
bean

Poate nu înţeleg eu arta deloc. Sau poate nu îl apreciez prea mult pe Picasso. Cum dracu să apreciez aşa ceva? Îmi aduc aminte că la prima oră de desen, când eram eu clasa 1 sau a doua, am fost puşi să desenăm un cocoş. Toţi colegii mei s-au prezentat cu un desen, probabil făcut la vreun pictor local, eu om cinstit am luat pensula şi acuarelele mele de proastă calitate, nici măcar nu aveam Tempera că alea erau pentru copii cu părinţi întregi la minte. Aveam nişte chestii ciudate care nici măcar nu colorau, aveam nevoie de o găleată de apă ca să reuşesc să înmoi o culoare. Mândru de cocoşul desenat de mine, l-am arătat şi eu părinţilor înainte să îl duc la şcoală. Tata a spus aşa: “Asta nu este cocoş, seamănă mai mult cu un dinozaur. Zii la învăţătoare că este un desen abstract.” Zis şi făcut. A doua zi m-am prezentat la şcoală cu desenul meu şi chiar am spus că este un desen abstract. Învăţătoarea nu avea treabă cu artă şi mi-a pus 4, nu era asta o problemă că oricum 4 a fost întotdeauna nota mea cea mai mare.

În momentul de faţă regret enorm că nu am păstrat desenul acela. Chiar era o capodoperă, poate nu luăm pe el 45 milioane, dar nu se ştie. Ideea este că între desenul meu şi portretul lui Picasso nu este o diferenţă prea mare. Cocoşul meu semăna cu un cocoş la fel de mult cu portretul lui Picasso seamănă cu o persoană.

Inspirat de toate aceste lucruri m-am decis să scot la licitaţie alte realizări proprii:

1. Licitaţia pentru această piesă începe de la 500€. “Verde de Galaţi” este o operă realizată într-un moment de plictiseală combinat cu cretinism:
verde de galati

2. Licitaţia pentru această piesă începe de la 1500€. “Fără chioare” este o operă realizată în momente de disperare. Prea multe ochelariste în jur, încercam să scap de ele.
fara chioare

3. Licitaţia pentru această piesă începe de la 7000€. “Portret cocalăresc” este o adevăra operă de artă care îl reprezintă pe subsemnatul într-o ipostază penibilă şi în rând cu toţi cocalarii. Chiar dacă capodopera nu îmi aparţine, deţin toate drepturile asupra ei. Preţul nu este pentru calitatea lucrării, ci pentru curajul de a arăta lumii o asemenea poza penibilă:
portret cocalaresc

Bah! Esti tampit? Mă îmbogăţesc.

La multi ani Hagi

Hagi este unul dintre puţinii romani cunoscuţi în toate colţurile lumii. Astăzi “regele” împlineşte 48 ani şi am ţinut neapărat să îi urez La mulţi ani!

Sunt multe lucruri de spus despre el dar nimic nou, toţi ştiu cine a fost şi ceea ce a făcut. Din păcate în momentul când făcea magie cu mingea pe teren eu eram prea mic ca să înţeleg fotbalul. Mi-a fost povestit de multe persoane că era un adevărat magician. Aveau dreptate, m-am convins şi eu urmărind totul pe youtube.

Se ştie că are un loc de onoare în istoria cublurilor cum ar fi: Steaua, Real Madrid, Barcelona, Galatasaray şi mai ales în inima romanilor pentru performanţele făcute cu echipa naţională. Se ştie că singura echipă de care se temea Maradona la Modial era echipa României. Se temea cel mai mult de momentele de magie ale lui Hagi. Din păcate acel meci nu a mai avut loc, un episod prea trist pentru a fi povestit, eventual poate fi întrebat Prunea şi arbitrii cum au stat lucrurile.

S-a spus şi se tot repetă ca Hagi face parte dintre puţinii jucători care meritau cu adevărat Balonul de aur, dar nu l-a primit. În toate clasamentele “old times” este pus la loc de cinste lângă jucători că Maradona sau Pele. Cum noi în momentul de fată avem ocazia de a admira jucători că Messi şi Ronaldo, în perioada aceea era Hagi.

La multi ani Hagi!

Am idei

Vreau să le dau peste nas celor care au spun că eu nu am idei. Nu ţin să le dau foarte tare peste nas, că în momentele astea de sărăcie risc să plătesc daune materiale. Să zicem că este un dat peste nas subtil, aşa că un şut doar într-un coi, în două ar fi prea dureros, dacă dau pe lângă aş fi ratangiu prost, dacă lovesc doar unul nu pot fi decât subtil.

Am văzut la televizor, chiar dacă mă uit odată pe lună am reuşit să văd ceva interesant, cum tot felul de “mafioţi”, pentru că aşa erau numiţi, încearcă să trimită cocaină din ţările Sud-Americane în Europa. Aici nu vorbesc despre urmaşii lui Pablo Escobar pentru că aia au alte metode mai puţin cunoscute. Dacă erau cunoscute vedeaţi la televizor zilnic, valabil celor care se uită zilnic, cum a fost prins un mare şef al cartelului de droguri. Deci ideea nu este pentru mafioţi, este pentru tâmpiţii care leagă două kilograme de cocaină în jurul unui om sau îl pune să o înghită şi după îl pun în avion în speranţa că scapă ăla la vamă. Şansele sunt slabe, se pierd super mulţi bani şi bunătate de marfă.

Acum sute de ani Facebook-ul lor era puţin diferit pentru că nu aveau internet dar teoretic funcţiona cam la fel, mai puţin partea cu pitzipoance cu botul ca fudul de babuin şi cocalari cu şuncile tatuate rezemaţi de BMW-uri. În cel mai rău caz în loc de poză era un desen cu unul rezemat de căruţă cu măciucă în mână şi lângă el nevasta-sa care belea animalul vânat cu arcul. Prea multă fantezie, nici măcar asta nu era, ei trimiteau doar mesaje, un fel de mail-uri în ziua de azi. Asta înseamnă că nu era Facebook medieval era mai mult un Gmail medieval.

Ei trimiteau mesajele astea cu ajutorul porumbeilor. Problema era că ăştia nu prea treceau şi oceanul, ceea ce în ziua de astăzi ar fi o problemă. Eu vin în ajutor cu marea mea idee mafiotă. În loc de porumbei să dreseze berze, alea trec şi oceanul şi pot căra şi mai mult şi ale dracu nici măcar nu au nevoie de paşapoarte sau controale la vamă. Să nu mai spun că nici bani de bilet, cazare, mâncare sau chestii de genul nu au nevoie. Practic transport gratuit cu riscuri minime.

Vă imaginaţi că pot fi arestat dacă se afla că am dat ideea asta lumii interlope? Să ne gândim puţin, o barză poate căra 100 grame fără probleme, ca să nu o obosim prea tare că se leagă ăştia cu protecţia animalelor de noi, chiar dacă barza ultimă dată era pasăre. Cu 100 de berze poţi transporta 10 kilograme. Păi un stol de berze este mult mai numeric, cred că undeva la 1000 bucăţi, asta înseamnă 100 kilograme transportate gratuit şi fără riscuri. Pfff, ce bun sunt la matematică. Şi până la urmă cât de greu poate fi să dresezi nişte berze, ce dracu doar nu o fi chiar aşa greu sunt berze nu dinozauri. Păcat că struţul zoara puţin ca sigur ăla cara 10 kilograme fără probleme şi mai făcea şi ouă de două kilograme. Practic dacă înveţi struţul să zboare mai mult faci transport de droguri şi trafic de ouă gigant. Ecologie frate.

Deci, am idei şi nici idiot nu sunt, excludem doar cazul când idiot = om cu idei, iar dimensiunea capului este normală. Am zis eu că Einstein regreta că nu s-a întâlnit cu mine.

Vreau statuie. De aur să fie chiar dacă rist să fiu numic cocalar, totuşi sunt şi eu roman cu pretenţii.